Muzica gustului & plăcerea conversației – 01

Muzica gustului & plăcerea conversației – 01

La rubrica „Muzica gustului & plăcerea conversației” http://www.clubhoreca.ro propune astăzi o rețetă din alte vremuri (01)

Cotlete de porc mistreț a la roumaine

           Porcul mistreț este mai bun atunci când n-a trecut  de un an, când poate fi preparat ca și carnea de căprioară; cotletele din carne de porc mistreț putând fi servite cu salate picante și felii de lămâie iar restul bucăților putându-se marina câteva zile în marinată crudă în care să predomine vinul și o ceașcă de alcool.
      Porcul mai bătrân se recomandă a se prepara doar în marinată fiartă în care se înlocuiește vinul cu oțet tar, la care se adaugă multe mirodenii, un dl. untdelemn bun si 1/2 dl.alcool. După 7-8 zile se poate prepara în tot felul, având grijă să se frigă bine … ca și porcul domestic.

Porții pentru 12 persoane:

12 cotlete, morcov, ceapă, usturoi, pătrunjel,cimbru și frunze de dafin, 5 dl. vin alb, jumătate oțet și piper pisat.

Se marinează cotletele timp de 36 ore adică se așează într-o farfurie adâncă în care se pun rondele de morcov, ceapa, usturoiu. Tot aici se pun pătrunjel, cimbru, o foaie de dafin.

Se prepară 20 de baghete din cocă sfărâmicioasă ( 300 gr. cocă franțuzească ) și se dau la copt. Se garnisesc cu puțin piure de țelină, gutuie și puțină marmeladă de mere fără zahăr.

Pentru sos se fierb oasele și măruntaiele vânatului cu câteva legume din marinată, se pudrează cu făină, se lasă să se rumenească, se înmoaie cu puțin bulion sau apă, se sărează și piperează, se fierbe încet până ce oasele și măruntaiele au parfumat sosul. Se transformă apoi sosul acesta în sos românesc. Se caramelizează încet, într-o tigaie mică, 2 linguri de supă cu zahăr pudră iar când s-a colorat brun se adaugă un păhărel de oțet. Se reduce până la evaporare aproape totală, se trece prin stecurătoare fină sosul care s-a degresat la suprafață. Se lasă să mijotească (să se înmoaie puțin) apoi se adaugă puține migdale tăiate julienne și prăjite.

Se usucă într-un șervet cotletele, se încălzesc bine 2-3 linguri de untdelemn. Se prăjesc păstrându-le totuși cu sânge, 4 minute este suficient pentru fiecare parte. Se servesc împreună cu baghetele umplute cu piure de mere stropite cu sos. Se adaugă într-o sosieră sos, pentru cine dorește să-l servescă suplimentar.

***Pentru că de când a fost scrisă această rețetă până în prezent au fost inventate o serie de dispozitive care ne ajută la gătitul bucatelor, vă învităm ca pentru prepararea acestei rețete să luați în considerare și articolele care vor urma ( http://www.clubhoreca.ro/wp-admin/post.php?post=4245&action=edit )

Muzica gustului & placerea conversatiei
Muzica gustului & placerea conversatiei

One thought on “Muzica gustului & plăcerea conversației – 01

  1. Și nu uitați … Dacă preparați această rețetă imortalizați rezultatul într-o fotografie! S-ar putea să descoperiți prin proprie experiență că o fotografie face cât o mie de cuvinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *